Neemia Chapter 2

1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

2. Împăratul mi -a zis: ,,Pentru ce ai faţa tristă? Totuş nu eşti bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.“ Atunci m'a apucat o mare frică,

3. şi am răspuns împăratului: ,,Trăiască împăratul în veac! Cum să n'am faţa tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sînt arse de foc?“

4. Şi împăratul mi -a zis: ,,Ce ceri?“ Eu m'am rugat Dumnezeului cerurilor,

5. şi am răspuns împăratului: ,,Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s'o zidesc din nou.“

6. Împăratul, lîngă care şedea şi împărăteasa, mi -a zis atunci: ,,Cît va ţinea călătoria ta, şi cînd te vei întoarce?“ Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărît o vreme.

7. Apoi am zis împăratului: ,,Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

8. şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lîngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.“ Împăratul mi -a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9. M'am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

10. Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le -a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

11. Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile.

12. După aceea, m'am sculat noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

13. Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m'am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

14. Am trecut pela poarta izvorului şi pela iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine.

15. M'am suit noaptea pe la pîrău, şi m'am uitat iarăş, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m'am întors.

16. Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi.

17. Le-am zis atunci: ,,Vedeţi starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, şi porţile sînt arse de foc. Veniţi să zidim iarăş zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!“

18. Şi le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: ,,Să ne sculăm, şi să zidim!“ Şi s'au întărit în această hotărîre bună.

19. Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: ,,Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?“

20. Şi eu le-am răspuns: ,,Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi, n'aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.“